Rezultate El Gordo: numerele câștigătoare în 2023

Pe 22 decembrie am aflat numerele câștigătoare la El Gordo 2023. La cea mai veche loterie din lume joacă milioane de oameni anual, în așteptarea unor câștiguri care le pot schimba viața. Vineri, ei au aflat numerele câștigătoare la loteria de Crăciun din Spania.

Rezultate El Gordo: numerele câștigătoare în 2023
Paul White/AP

În acest an, loteria El Gordo a distribuit premii în valoare de 2.6 miliarde de euro. Conform formatului, un bilet la El Gordo costă 200 de euro, însă se pot cumpăra și zecimi de bilet la un preț de 20 de euro. Norocoșii care au avut o zecime de bilet pentru premiul cel mare primesc câte 400 de mii de euro.

Față de alte loterii, cei care joacă nu pot alege numerele pe care să mizeze. Se cumpără direct bilete cu un anumit număr (vândute în mai multe exemplare), motiv pentru care sunt mai mulți câștigători.

Rezultate El Gordo și premii în 2023

  • Premiul I: 88.008 (400.000 euro pentru o zecime)
  • Premiul al doilea: 58.303 (125.000 euro pentru o zecime)
  • Premiul al treilea: 31.938 (50.000 de euro o zecime)
  • Premiul al patrulea: 93.361 (20.000 euro pentru o zecime)
  • Premiul al patrulea: 41.147 (20.000 de euro pentru o zecime)
  • Premiul al cincilea: 54.274 (6.000 euro pentru o zecime)
  • Premiul al cincilea: 45.353 (6.000 euro pentru o zecime)
  • Premiul al cincilea: 88.979 (6.000 euro pentru o zecime)
  • Premiul al cincilea: 92.023 (6.000 euro pentru o zecime)
  • Premiul al cincilea: 01.568 (6.000 euro pentru o zecimea)
  • Premiul al cincilea: 86.007 (6.000 euro pentru o zecime)
  • Premiul al cincilea: 57.421 (6.000 euro pentru o zecime)
  • Premiul al cincilea: 37.038 (6.000 euro pentru o zecime)

Unde au ajuns premiile mari?

După ce s-au aflat numerele câștigătoare la El Gordo 2023, în presa din Spania au apărut informații legate de locurile în care s-au vândut biletele norocoase. Potrivit publicației El Periodico, în localitatea Vilamaxant din provincia Valencia au fost vândute 10 serii cu numărul 88.008. Asta înseamnă că aici vor ajunge premii în valoare de 40 de milioane de euro. Și în alte localități din Valencia au fost vândute bilete cu acest număr. 10 milioane de euro merg către Alberic, 8 la Elche, 7 la Acossebre, 8 la Manises (în două administrății diferite), 4 la Alaquas, 2 la Benidorm, 2 la Torrevieja, 6 în Valencia și câte 1 în Alicante, Altsvares, Castelló și Santa Pola.

În Madrid au fost 50 de serii câștigătoare înregistrate (200 de milioane de euro), în provincia Sevilla s-au împărțit 122 de milioane de euro, în Jaén au fost 20 de serii câștigătoare, iar lista poate continua. Alte bilete pentru marele premiu au fost cumpărate în Insulele Baleare, Barcelona Murcia, Coruña, Cáceres, Teruel, Toledo, Granada, Zaragoza, Salamanca, Las Palmas, Lleida, Tarragona, Guipúzcoa, Castellón, Ávila, Badajoz, Almería, Navarra, Lugo și Malaga.

Este important de știut că există și un premiu Jackpot, pentru cei care au bilete cu ultimele două cifre din El Gordo (08 în acest an). Cei care au bilete cu acest număr vor primi 100 de euro pentru o zecime plus banii înapoi pe bilet (20 de euro). În total, un premiu de 20 de euro.

Ce să faci dacă ai numere câștigătoare la El Gordo 2023?

Sunt mulți români care joacă la această loterie. Fie că e vorba de turiști români care au cumpărat bilete din Spania, de oameni care au rude în această țară ori de conaționali de-ai noștri stabiliți aici, loteria se bucură de popularitate. Astfel, dacă ești printre românii cu numere câștigătoare la El Gordo 2023, este important de știut că îți poți ridica premiul până pe 22 martie. Premiile mai mici de 2.000 de euro pot fi ridicate din agenții, iar dacă au fost cumpărate online ele vor fi creditate direct în contul bancar. Premiile mai mari se ridică de la băncile care colaborează cu Loteria Spaniolă.

Ce taxe plătești dacă ai numere câștigătoare la El Gordo 2023?

Trezoreria spaniolă impozitează cu 20% premiile de peste 40 de mii de euro. Cei care câștigă sume mai mici de 40 de mii de euro sunt scutiți de impozit. Impozitul se aplică doar pentru sumele care depășesc 40 de mii de euro. Concret, dacă un premiu este de 400 de mii de euro, impozitul va fi achitat doar pentru 360 de mii de euro.

Care e cel mai norocos număr final din El Gordo?

În istorie, numărul 5 aflat la final a fost extras de cele mai multe ori: de 32 de ori până acum. Din acest motiv, sunt unii oameni care merg special în agenții din Spania care au bilete cu numărul 5 în coadă. Acest lucru nu s-a întâmplat însă și în 2023, când 8 a fost numărul final. La polul opus, numărul 1 a ieșit cel mai rar la final: de opt ori în istorie.

Istoria Loteriei El Gordo

Spania este o țară cu o mare tradiție în ce privește loteria. Prima loterie a fost organizată în scopuri caritabile în 1763, în timpul Regelui Carlos al III-lea. Loteria tradițională, așa cum o știm în zilele noastre, a început în 1812 și nu a făcut pauză în niciun an.

Istoria Loteriei El Gordo
AP Photo/Bernat Armangue

De atunci, de fiecare dată pe 22 decembrie, Spania se oprește în loc. Tragerea la sorți începe dimineața și durează câteva ore bune. Din informațiile existente, peste 75% din populația Spaniei urmărește extragerea la TV. Peste tot unde mergi se discută despre această extragere. Și sunt șanse bune să cunoști pe cineva care a câștigat, având în vedere că ai o șansă din șase să câștigi măcar un premiu. Extragerea din acest an a fost a 210-a din istorie, iar acum că știi numerele câștigătoare la El Gordo 2023 sperăm că te afli printre câștigători.

Cea mai spectaculoasă poveste din istoria El Gordo: Toți locuitorii unui sat au câștigat, cu excepția unuia

Loteria El Gordo ne-a oferit multe povești spectaculoase în istorie. Poate cea mai interesantă datează din 2011, când toți locuitorii unui sat, cu excepția unuia, au câștigat premii în valoare de 720 de milioane de euro. 250 de oameni din Sodeto (provincia Aragon) au cumpărat bilete. Fiecare a mizat cel puțin 5 euro și a contribuit la acest premiu masiv. Cei care au mizat 5 euro au încasat 100 de mii de euro, dar mulți dintre locuitori s-au transformat în milionari.

Ideea a aparținut doamnelor din Asociația Femeilor Casnice și în total au fost cumpărate 1.196 de zecimi de bilete. Singurul om care nu a jucat a fost grecul Costis Mitsotakis, care a devenit faimos la nivel mondial ca fiind singurul om care nu a câștigat din acea comunitate la El Gordo. Problema a fost că doamnele din Asociația Femeilor Casnice au uitat să-l caute și el nu a jucat biletul. Totuși, spune că a rămas același om și că nu este trist chiar dacă nu a câștigat.

Agenții Pariuri Recomandate
Bonus de bun venit: 2.200 RON + 680 Rotiri Gratuite
Bonus de bun venit: 2023 RON + 200 Rotiri Gratuite
Bonus de bun venit: până la 1.000 RON + 200 Rotiri Gratuite
Bonus de bun venit: 9.000 RON + 300 Rotiri Gratuite
Bonus de bun venit: 3.000 RON + 231 Rotiri Gratuite
Bonus de bun venit: 100 % până la 1.000 RON

Update cookies preferences