Loto 5/40 este un joc prezent în portofoliul Loteriei Române încă din anul 1995. Într-o perioadă atât de mare, este evident că jocul a devenit foarte popular printre participanți, oferind posibilitatea de a câștiga premii substanțiale prin ghicirea unor numere aleatorii.
Câte numere se extrag la Loto 5/40?
Chiar dacă denumirea acestuia indică faptul că s-ar extrage 5 numere cuprinse între 1 și 40, de fapt în timpul tragerilor sunt alese 6 numere din intervalul menționat.
Cu toate acestea, Loto 5/40 se numește în acest fel datorită unei alte caracteristici. Aceasta se leagă de marele premiu, în felul în care jucătorii trebuie să ghicească primele 5 numere extrase pentru câștigul de categoria l. Astfel, Loto 5/40 este jocul cu cele mai puține categorii de câștig.
Care sunt categoriile de câștig pentru Loto 5/40?
Așa cum spuneam, jocul de Loto 5/40 are cele mia puține categorii de câștig, iar acestea sunt în număr de 3:
- Categoria l: atunci când sunt ghicite primele 5 numere extrase;
- Categoria a ll-a: atunci când sunt ghicite 5 numere din cele 6 indiferent de ordinea acestora;
- Categoria a lll-a: Atunci când sunt ghicite oricare 4 numere din cele 6 extrase;
De asemenea, chiar dacă poate părea greu de crezut, Loto 5/40 este și jocul la care, conform statisticilor, premiul de categoria l se câștigă cel mai des. Datorită faptului că reporturile de la Loto 6/49 și Joker sunt mult mai mari, există un număr mai mic de persoane care își încearcă norocul la Loto 5/40 și astfel există mai multe șanse de câștig.
Când au loc tragerile Loto 5/40?
Tragerile la Loto 5/40 au loc de două ori pe săptămână, în zilele de joi și duminică, începând cu ora 18:30. De asemenea, jocul de Loto 5/40 este asociat și cu cel de Super Noroc.
Jocul de Super Noroc
Super Noroc se poate juca doar pe biletele de Loto 5/40, astfel că este imposibil să jucați Super Noroc, fără a juca și Loto 5/40. Prețul unei variante simple la Super Noroc este 1 LEU, iar regulile sunt simple. Există 6 urne, iar după ce din fiecare se va extrage aleatoriu câte un număr care poate fi cuprins între 0 și 9, acele 6 cifre vor forma numărul Super Noroc.
Spre exemplu, dacă din prima urnă se extrage numărul 1, din cea de-a doua numărul 2, din cea de-a treia numărul 3 și așa mai departe până la cea de-a șasea urnă, numărul Super Noroc va fi 123456;
Pe lângă faptul că numerele trebuie să aibă o ordine exactă pentru câștig, spre deosebire de jocul de Loto 5/40, participanții nu pot alege ei înșiși numărul Super Noroc, ci acesta este format aleatoriu de către terminal. Cel mai mic premiu se acordă pentru primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre ale numărului în ordinea în care acestea sunt extrase.